Unii moldoveni îşi fac planuri pentru Ziua Îndrăgostiţilor! Cele mai irezistibile oferte din partea agențiilor de turism

Embed:
Deşi abia au trecut de Crăciun şi Revelion, unii moldoveni îşi fac deja planuri pentru Ziua Îndrăgostiţilor, care va fi sărbătorită peste aproximativ o lună. Agenţiile de turism le vin în întâmpinare şi le-au pregătit o gamă largă de oferte, atât la munte, cât şi la mare. Cele mai populare destinaţii, în această perioadă, rămân zonele muntoase din România şi Ucraina.

Astfel, cei care vor să sărbătorească Sfântul Valentin la Bukovel vor plăti pentru un sejur de trei zile cam 160 de euro de persoană. Preţul include transport tur-retur, cazare în hotel de 3 stele, mic dejun şi un spumant cadou. Preţurile pentru o vacanţă la Poiana Braşov din România sunt, în medie 180 de euro, iar cei care aleg ca destinaţie munţii din Bulgaria vor achita, pentru un sejur în perioada 13-15 februarie, aproximativ 200 de euro de persoană.

Îndrăgostiţii care preferă city break-urile pot alege ca destinaţie Veneţia. Aici, costurile pentru o vacanţă de trei zile pornesc de la 160 de euro. La Praga preţurile sunt ceva mai mari, cam 270 de euro de persoană, iar în Amsterdam - 335 de euro. Pachetele turistice includ transport tur-retur şi micul dejun. 

Romanticii cu bani în conturi, care detestă frigul pot opta pentru o vacanţă în ţările calde. Un sejur pe insulele Maldive costă de la 1.600 de euro. Preţul include cazare, asigurare medicală şi masă de tip All Inclusive. Alte destinaţii exotice, recomandate turiştilor, sunt Mexic şi Republica Dominicană, unde un sejur pe litoral costă 1.700-1.800 de euro.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu