UNICEF: Unu din 200 de copii ai lumii este REFUGIAT

50 de milioane de copii, din lumea întreagă, au fost obligaţi să-şi abandoneze casele, din cauza sărăciei şi a războaielor. Dintre aceştia, 28 de milioane sunt refugiaţi, majoritatea din Siria şi Afganistan. Este concluzia celui mai nou raport UNICEF, scrie Digi24.ro.

Potrivit UNICEF, numărul copiilor nevoiţi să-şi abandonze locuinţele sau chiar ţările natale a crescut cu 75% în ultimii cinci ani şi s-a dublat în ultimul deceniu. În prezent, 50 de milioane de copii sunt în această situaţia, dintre care 28 de milioane sunt refugiaţi.

Ceea ce înseamnă că aproape jumătate din totalul refugiaţilor din lume sunt copii. Practic, la nivel mondial, un copil din 200 este refugiat, iar unul din trei copii trăieşte în altă ţară decât în ţara natală.

Potrivit UNICEF, 10 milioane de copii trăiesc în tabere din alte state, în condiţii precare. În taberele din Nigeria, copiii suferă de malnutriţie severă.

Adrian Edwards, purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: "Mulţi dintre copiii, femeile şi bătrânii strămutaţi au nevoie urgentă de ajutor, aproape peste tot. Am văzut adulţi atât de epuizaţi că nu mai puteau să meargă. Copii cu feţele umflate, cu ochii bulbucaţi şi alte semne clare de malnutriţie severă."

18 milioane de copii au fost strămutaţi din calea războaielor spre zone mai sigure din propriile lor ţări. În Sudanul de Sud, mii de copii au fost recrutaţi cu forţa de grupările armate.

Christophe Boulierac, purtătorul de cuvânt al UNICEF: "Cerem încetarea imediată a recrutărilor şi eliberarea necondiţionată a tuturor copiilor de către armată. Estimăm că 16.000 de copii au fost recrutaţi de grupările paramilitare şi de armată de la începutul crizei din Sudanul de Sud."

Ţări care găzduiesc copii refugiaţi

SUA : 3,7 milioane

Arabia Saudită : 2 milioane

Iordania: 1,4 milioane

Sursa: UNICEF

La nivel global, cei mai mulţi dintre copiii refugiaţi trăiesc în Statele Unite: 3,7 milioane. În Arabia Saudită se află 2 milioane de copii refugiaţi, iar în Iordania 1,4.

Ţări europene care găzduiesc copii refugiaţi

Marea Britanie 750.000

Rusia 612.000

Spania 600.000

Franţa 540.000

Germania 520.000

Sursa: UNICEF

În Europa, pe primele locuri sunt Marea Britanie cu 750.000, urmată de Rusia, Spania, Franţa şi Germania. Pe bătrânul continent, 7 din 10 copii refugiaţi provin din Siria, Afganistan şi Irak.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu