Ungaria nu ar vrea să extrădeze doi traficanți de arme ruși. Acuzațiile Statelor Unite

Administraţia de la Washington acuză Ungaria că refuză să extrădeze în Statele Unite doi ruşi suspectaţi de trafic de armament, pe care autorităţile ungare vor să îi trimită înapoi în Rusia, unde este posibil să nu existe un proces pentru faptele lor, relatează Reuters.

Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA, a transmis că există dovezi clare împotriva celor doi suspecţi, Vladimir Lyubishin Sr. şi Vladimir Lyubishin Jr.

"Statele Unite sunt dezamăgite de decizia Guvernului ungar de a extrăda cei doi suspecţi în Rusia, nu în Statele Unite", a declarat Nauert.

"Ungaria este un partener şi un prieten al Statelor Unite, dar această decizie ridică întrebări în ceea ce priveşte gradul de conformare al Ungariei la legile internaţionale", a adăugat oficialul.

Nauert a transmis că nu este sigur că cei doi suspecţi vor fi supuşi unui proces în Rusia, motiv pentru care decizia Ungariei face „Statele Unite, Ungaria şi întreaga lume un loc mai puţin sigur”.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu