Ungaria dezaprobă criticile UE la adresa Republicii Moldova şi nu susţine suspendarea asistenței macrofinanciare

Ungaria dezaprobă criticile Uniunii Europene la adresa Republicii Moldova şi nu susţine suspendarea asistenței macrofinanciare din partea UE pentru ţara noastră. Declarația a fost făcută de Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó în cadrul unui briefing susţinut împreună cu  ministrul de externe de la Chișinău, Tudor Ulianovschi.

"Am precizat și în trecut de mai multe ori că Uniunea Europeană critică pe nedrept Republica Moldova. Chiar în această dimineață am oprit o declarație care ar fi criticat pe nedrept sistemul electoral din Republica Moldova. Nu sprijinim și nu suntem de acord nici cu blocarea acelor finanțări care îi revin R. Moldova din partea UE", a declarat Peter Szijjarto, Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei.

La rândul său, şeful diplomației moldovenești, Tudor Ulianovschi, a accentuat că Ungaria a susținut pe toate platformele eforturile Guvernului Republicii Moldova de promovare a agendei de transformare și de implementare a Acordului de Asociere.

Autoritățile de la Budapesta au acordat expertiza în acest sens.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu