Unele autogări din Moldova, CA DUPĂ RĂZBOI. Şoferii şi călătorii SUNT INDIGNAŢI. Ce spune administraţia centrală

Embed:

Călătoriile cu autobuzul sunt un adevărat calvar în Moldova, din cauza stării deplorabile a autogărilor, care nu au fost reparate de zeci de ani. Multe nu dispun nici măcar de closete, parcările sunt pline de gropi, iar sălile de aşteptare nu sunt încălzite în timpul iernii. Şoferii şi călătorii sunt indignaţi, în timp ce administraţia centrală promite că în următorii trei ani situația se va schimba.

Gara auto din Bălți arată ca după război. Clădirile sunt vechi, de pe pereţi cade tencuiala, iar starea parcării este dezastruoasă:

"Drumurile, gropile acestea chiar ne deranjează tare. Aș vrea să vedem și noi așa ca într-o țară europeană: făcut frumos, aranjat".

"Să fie drumul acesta mai bun, teritoriul să fie mai bun, ca să nu mergem prin gropi. Când plouă, trebuie să mergem încălțat în ciubote că e apă peste tot".

Gara a fost construită acum 45 de ani şi nu a fost reparată capital de atunci.

"Nu avem finanțe și cu puterile noastre. Mai dăm cu var, mai vopsim ce putem vara. Câte puțin schimbăm", a spus Eugenia Covila, angajata gării-auto Bălți.

Pentru o renovare ca la carte este nevoie de cel puţin șapte milioane de lei. Banii de care dispune administraţia abia de ajung pentru întreținere.

"Am făcut un punct de canalizare pentru arendași. Am făcut aparte ca să nu se verse apa peste tot teritoriul", a menţionat Valeriu Negru, șeful adjunct al gării-auto Bălți.

Autogara din Râșcani nu dispune nici măcar de o toaletă publică:

"Toată Moldova, peste tot este veceu, numai la Râșcani în autogară nu este. Se duc la piața centrală, dar dacă nu lucrează piața centrală luni, oamenii fug în parc".

Clădirea nu este conectată la apeduct sau canalizare și nici nu este încălzit în sezonul rece.

"Gara e mică. Noi nu suntem categoria întâi ca să fie gara mare și amenajată. Sunt puțini călători și nouă ne e destul. Veceul a fost și pentru gară și pentru piață. Piața a închis drumul spre veceu și de aceasta a rămas la piață", a explicat Corina Cuznac, șefa gării-auto Râșcani.

Şeful Întreprinderii de Stat "Stații și Gări Auto", Ştefan Vieru, promite schimbări serioase. Potrivit lui, până în 2020, vor fi modernizate cele mai multe autogări din ţară. Instituția are în gestiune 34 de gări. Până acum au fost reparate cele din Glodeni, Strășeni, Călărași, Fălești, Ungheni și Cantemir. Acum, în proces de renovare este autogara din Orhei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu