Unde vor merge prințul Harry și Meghan Markle în primul turneu regal

Primul turneu regal al prinţului Harry împreună cu Meghan Markle va începe în luna octombrie. Palatul Kensington a confirmat locurile în care vor ajunge ducii de Sussex, scrie libertatea.ro.

Palatul Kensington a confirmat că prințul Harry și Meghan Markle vor pleca în primul lor turneu regal în toamnă, potrivit mirror.co.uk.

Ducii de Sussex vor începe turneul la Invictus Games în Sydney, competiție care va avea loc între 20-27 octombrie. Meghan și Harry vor merge și în Fiji, Tonga şi Noua Zeelandă, a anunţat duminică palatul Kensington.

Sâmbătă, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cel mai vârstnic monarh în viață din lume, a asistat, sâmbătă, la parada anuală care are loc cu ocazia aniversării oficiale a Reginei. A fost pentru prima dată când noua ducesă de Sussex și-a făcut apariția la balconul Palatului Buckingham împreună cu soțul ei și restul membrilor familiei regale britanice.

Prințul Harry al Marii Britanii, în vârstă de 33 de ani și fosta actriță americană Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai, iar ceremonia a fost una impresionantă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu