UNA ZICE, ALTA FACE! Litvinenco declara acum două luni: Noi trebuie să demonstrăm că suntem altfel, să facem un concurs şi să-i alegem pe cei mai buni la funcţia de judecător CC

"Din punctul meu de vedere, într-adevăr, nu trebuie să grăbim lucrurile, trebuie să stabilim niște reguli clare cu privire la un concurs autentic, meritocratic, să nu fie un concurs de genul celor care făcea Partidul Democrat de-a lungul timpului – o mimare a concursului. Noi trebuie să demonstrăm că suntem altfel, să facem un concurs pe bune, astfel încât în aceste funcții să acceadă persoanele care merită cel mai mult acest lucru.".

Asta a declarat pentru Europa Liberă, în data de 26 iunie 2019, preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, membrul fracţiunii PAS Sergiu Litvinenco despre numirea judecătorilor la Curtea Constituţională. 

CITEŞTE ŞI: Litvinenco povesteşte cum Manole şi Pulbere au ajuns candidaţi la CC: Noi am făcut concurs, dar el nu a fost obligatoriu (VIDEO)

Publika.md aminteşte că în urma concursului pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, organizat de Comisia parlamentară, au fost desemnaţi doi câştigători: Nicolae Eşanu şi Vladimir Grosu. 

Deputaţii au ignorat însă rezultatele concursului şi au desemnat candidaţi pe criterii politice. Astfel, Domnica Manole şi Dumitru Pulbere sunt candidaţii Parlamentului. Asta chiar dacă Domnica Manole este un judecător contraversat, aceasta a fost exclusă din concurs pentru funcţia de judecător CC din partea  Guvernului şi a acumulat un punctaj mai mic la concursul organizat de Parlament. 

Dumitru Pulbere nu a participat la concurs pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Totodată, acesta ar putea fi numit magistrat CC pentru al treilea mandat. Dumitru Pulbere a deținut mandate de judecător în perioada 2001-2007 şi 2007-2013, iar legea prevede clar că Judecătorul Curţii Constituţionale poate deţine doar două mandate. 

Lasă un comentariu