Una dintre cele mai vechi biserici din lemn din Moldova, Adormirea Maicii Domnului, restaurată din ruine

Embed:

Una dintre cele mai vechi şi mai înalte biserici din lemn din Moldova a fost restaurată. Acum doi ani, aceasta era numai ruine. S-a reuşit păstrarea a 74 la sută din originalul locaşului. Iniţial, biserica era în satul Hirişeni, iar acum este strămutată la marginea Chişinăului. Pentru reconstrucţia ei, sponsorii au oferit peste trei milioane de lei.

Biserica Adormirea Maicii Domnului are aproape 400 de ani. Are o înălţime de 27 de metri şi este cel mai înalt locaş sfânt din lemn din Moldova. În 2009 nu avea nici acoperiş, iar ploile au distrus icoanele.

"Risca să ajungă nimic, chiar am pierdut o parte din bârne, am recuperat doar 74% din bârnele originale", a menţionat Eugen Bâzgu, arhitect, autorul proiectului de restaurare. 

"Au fost foarte multe persoane care au lucrat benevol. Biserica era risipită, dărâmată, era bucăţi, iar acum e ca o floare", a relatat Vlad Staravoi, reprezentant al unui sponsor.

La inaugurarea şi sfinţirea bisericii au venit zeci de enoriaşi, dar şi oficiali, printre care şi preşedintele interimar al statului, Marian Lupu.

Alături de biserică, în cadrul Muzeului Satului, urmează să fie construită o clopotniţă, o fântână în stil medieval şi o casă parohială. Pentru aceasta, autorităţile au nevoie de cel puţin 15 milioane de euro.

În Moldova au mai rămas doar 17 biserici din lemn, din cele 700 câte erau în 1812.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu