Un volum rar din seria Harry Potter, cu autograful autoarei, vândut la licitaţie cu 2.300 de lire sterline

Un volum din saga Harry Potter, semnat de J.K. Rowling şi achiziţionat cu un penny, a fost vândut la licitaţie în schimbul sumei de 2.300 de lire sterline, informează Press Association, citează agerpres.ro.

Potrivit casei de licitaţii, volumul a ajuns în posesia unui cumpărător internaţional privat.

Mark Cavoto (51 de ani), un om de afaceri care deţine circa 1.500 de cărţi din seria Harry Potter, a comandat acest volum de colecţie de pe Amazon şi a plătit un penny plus taxele poştale, fără să-şi dea seama că are autograful autoarei.

Cavoto, tatăl a cinci copii, a cumpărat şi a vândut circa 3.000 de cărţi cu Harry Potter de-a lungul anilor.

A decis să le scoată la vânzare când fiica sa, Holly, acum în vârstă de 25 de ani, a început să le colecţioneze dându-şi seama că poate cere un preţ mai mare.

Cavoto, care, prin afacerea sa Partworks Collectables sprijină colecţionarii să identifice obiectele dorite, a spus că, într-o perioadă în care cumpăra circa 10 cărţi pe zi, a dat de exemplarul semnat de J.K. Rowling.

În octombrie, casa de licitaţii Hansons, din comitatul Derbyshire, a găzduit o licitaţie în care un exemplar rar din prima ediţie a ''Harry Potter And The Philosopher's Stone'', primul roman din serie, a fost achiziţionat cu 57.000 de lire sterline.
loading...

Lasă un comentariu