Un vameş de la Sculeni şi trei complici, reţinuţi pentru contrabandă în proporții deosebit de mari

Embed:

Un vameşi de la Sculeni şi trei complici au fost reţinuţi de PCCOCS şi ofiţerii Serviciului Vamal pentru contrabandă în proporţii deosebit de mari. 

Gruparea a fost filată de către serviciile specializate ale Vămii, care le-a supravegheat întregul traseu. Ofițerii vamali au monitorizat cum unul dintre suspecți a introdus mărfurile în țară, le-a depozitat într-un garaj din satul Sculeni, după care au fost încărcate într-o altă unitate de transport, cu un alt șofer la volan.

Cel de-al doilea șofer a fost urmărit și reținut de serviciile specializate ale Vămii în apropiere de orașul Strășeni. În microbuzul acestuia, au fost depistate mai multe loturi de articole vestimentare și de încălțăminte, evaluate la aproximativ 500.000 de lei.

Ancheta a stabilit că marfa era procurată de la piața Dragonul Roșu din orașul București și era destinată mai multor comercianți din Capitală.

În urma perchezițiilor  a fost reținut și liderul grupării, care a organizat și dirijat schema infracțională.

Toți cei patru suspecți au statut de învinuit și riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu