Un vameş a fost reţinut de CNA pentru că ar fi luat mită de 1.200 de euro

Embed:
Un angajat al Serviciului Vamal a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupere pasivă. Acesta este suspectat că ar fi pretins şi primit de la un cetăţean 1200 de euro pentru a vămui un autoturism, importat în ţară din Germania.

Potrivit materialelor cauzei, denunţătorul ar fi introdus în ţară un automobil de model „Ford Transit” fără a-l vămui. Pentru că nu avea toate actele în regulă, acesta ar fi apelat la angajatul vamal care i-ar fi cerut 1200 de euro pentru servicii. Transmiterea a avut loc într-un local de agrement din capitală.

CNA a pornit o urmărire penală în acest caz în temeiul alin. (1), art. 324 cod penal – corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, vameşul riscă închisoare de la 3 la 7 ani, amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

De la începutul anului, 5 angajaţi vamali au fost cercetaţi pentru acte de corupţie şi conexe.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu