Un ultim omagiu pentru Petru Cărare. Când şi unde îţi poţi lua rămas bun de la regretatul poet

Toţi cei care vor să-i aducă un ultim omagiu regretatului poet şi dramaturg Petru Cărare vor putea face asta mâine la sediul Uniunii Scriitorilor. Sicriul cu corpul neînsufleţit al publicistului va fi depus la ora 10:00. Petru Cărare s-a stins din viaţă ieri dimineaţă, la vârsta de 84 de ani.

Mai muţi oficiali printre care premierul, Pavel Filip şi ministrul Eucației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, au publicat un necrolog, unde aduc condoleanţe familiei, dar şi un omagiu scriitorului.

Petru Cărare s-a născut în data de 13 februarie 1935, în satul Zaim, raionul Căușeni. În 1958 este angajat la revista de satiră "Chipăruş", unde publică versuri satirice şi parodii. Debutul literar are loc în 1959, când traduce un volum de poezii semnate de Heinrich Heine.

În acelaşi an, Uniunea scriitorilor recomandă spre publicare primul volum de versuri lirico-satirice "Soare cu dinţi". Volumul însă nu trece de cenzura sovietică, iar poetului i se pune ştampila de "naţionalist".

La scurt timp, după ce împreună cu mai mulţi prieteni depune flori la monumentul lui Ştefan cel Mare cu ocazia împlinirii a 600 de ani de la descălecarea Moldovei, este trimis în exil, până în 1961, la Teleneşti.

Când revine, poetul este angajat la teatrul Luceafărul, însă rămâne în continuare în dizgraţia cenzurii comuniste.

Petru Cărare este cunoscut datorită volumelor "Poiana veselă", "Ploaie cu soare", "Vânătorul", "Ce culoare are vântul?", "Umbrela" (1970) şi alte opere, care au contribuit la educarea tinerii generații.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu