Un tunel secret prin care erau transportate droguri a fost descoperit între SUA şi Mexic

Embed:

Un tunel secret prin care erau transportate droguri din Mexic în Statele Unite a fost descoperit de autorităţile americane. Acesta are o lungime de 180 de metri, porneşte dintr-o casă din oraşul mexican San Luis Rio Colorado şi ajunge până în subsolul unui restaurant lăsat de izbelişte din statul Arizona. Autoritățile au făcut descoperirea săptămâna trecută, după ce l-au arestat pe proprietarul localului.

"Oamenii care se deplasau prin acest tunel treceau graniţa din Mexic în Statele Unite. Scopul nostru este să identificăm nu doar pe cei implicaţi în traficul de droguri, dar şi pe cei care au construit tunelul, pentru că şi aceasta este o crimă", a spus Scott Brown, anchetator.

Ivan Lopez cel care deţine restaurantul din Arizona a fost oprit de un echipaj de patrulare, iar în urma unor percheziţii făcute în camionul său poliţiştii au găsit 118 kilograme de metamfetamină, șase grame de cocaină, trei kilograme de fentanil și 21 de kilograme de heroină. Valoarea totală a substanţelor narcotice pe piaţa neagră ajunge la un milion de dolari. Anchetatorii urmează să stabilească de cât timp funcţiona schema infractorilor şi numărul total de persoane implicate. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu