Un tren de pe ruta Ungheni - Bălți a luat foc. O locomotivă a ars aproape în întregime (VIDEO)

Embed:

(UPDATE 22:42) În seara zilei de azi pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost alertați să intervină la stingerea unui tren de pasageri, care a luat foc în apropierea de localitatea Scumpia al raionului Fălești.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:48 de minute. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, pompierii au stabilit că flăcările au cuprins locomotiva unui tren de pe ruta Ungheni- Bălți. Conform IGSU, trenul a fost compus dintr- o locomotivă și două vagoane unde și se aflau pasagerii.

Oamenii au dovedit singuri să părăseacă vagoanele într-un un scurt timp după producerea incendiului.

Pompierii au reușit să localizeze incendiul în cel mai scurt timp astfel evitînd răspăndirea focului pe acele două vagoane.

Focul a ditrus 80% din locomotiva. Pasagerii trenului nu au avut de suferit, iar mașinistul și asistentul mașinistului au fost preluați de serviciul asistența medicală urgentă pentru investigațiile medicale ulterioare la spitalul raional Ungheni.

Potrivit primelor informații, se presupune că aceștea s-au intoxicat cu produsele de ardere.

Circumstanșele și cauza producerii incendiului urmeaza a fi stabilite ulterior.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un tren de pe ruta Ungheni - Bălți a luat foc. Prima locomotivă a trenului a ars în întregime, iar celelalte au fost afectate. Incendiu s-a petrecut în jurul orei 18:00 în apropiere de stația din Stăuceni.

Potrivit martorilor, personalul trenului s-au ales cu răni în urma stingerii focului.

La fața locului au ajuns două echipaje ale pompierilor pentru a stinge incendiul.

Imaginile au fost trimise de către un martor ocular la adresa Primelor Știri de la Prime.

Lasă un comentariu