Un traumatolog, condamnat la închisoare pentru ACŢIUNI cu caracter SEXUAL față de o pacientă de 13 ani

Embed:
Un medic traumatolog, în vârstă de 37 de ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru acțiuni perverse cu caracter sexual în raport cu o fostă pacientă minoră de 13 ani. Magistraţii judecătoriei Chişinău i-au aplicat şi interdicţia de a mai profesa pe un termen de cinci ani de la ispăşirea pedepsei. Sentinţa nu e definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel. Inculpatul pledează nevinovat.

Potrivit procurorilor, infracţiunile au avut loc pe parcursul anilor 2014-2015, atunci când adolescenta a fost internată de trei ori în spital, după ce a suferit un traumatism la patinoar. După prima externare, pacienta l-a sunat pe medic pentru o consultaţie. Au urmat sute de convorbiri şi întâlniri între cei doi, atât în oraş, cât şi la domiciliul medicului, unde ar fi vizionat filme pentru adulţi. Totuşi, procurorul PCCOCS susţine că cei doi nu au avut raporturi sexuale, iar victima le-a povestit detaliat despre relaţia lor.

 ELENA CERUŢA, procuror PCCOCS: "Cu lux de amănunte în cadrul cercetării judecătoreşti a descris toată relaţia, localurile unde a fost dusă, filmele care le-au vizionat împreună şi că a fost dusă la inculpat acasă. V-am zis că minora a fost dusă acasă la inculpat, până la dezgolire, inclusiv de chiloţei."

Pentru a ascunde relaţia faţă de familia fetei, ambii foloseau telefoane și numere de telefon dedicate comunicării exclusive, pe care le înlocuiau periodic. Adolescenta a primit pe rând 3 telefoane pe care trebuia să le distrugă după utilizare. Pe unul l-a îngropat în apropierea locuinţei şi l-a predat oamenilor legii după declanşarea anchetei. Mai mult decât atât, atunci când ploua afară şi minora era adusă cu maşina de către individ, acesta o lăsa la staţie, pentru ca părinţii să nu îşi dea seama de relaţia acestora.

 ELENA CERUŢA, procuror PCCOCS: "Mesajele au parvenit pe telefonul minorei chiar de la inculpat, şi inculpatul era salvat în contacte cu "puişor" şi era poza inculpatului. Fetiţa era atât de îndrăgostită că ea a negat tot absolut de la început. "

Adolescenta i s-a destăinuit unei mătuşe, care a anunţat-o pe mama fetei. La rândul ei, aceasta a alertat poliţia. Mama fetei fusese sesizată şi de diriginta de la şcoală, din cauza rezultatelor slabe ale minorei la învăţătură. Medicul condamnat era angajat la un Spital din Chişinău. Am solicitat o reacţie de la administraţia instituţiei medicale, însă responsabilul de serviciul cu presa ne-a spus că directorul a fost recent numit în funcţie şi nu cunoaşte despre acţiunile de acum cinci ani ale medicului.
 
loading...

Lasă un comentariu