Un tânăr din Sângerei a fost ucis şi îngropat pe teritoriul unei fabrici pentru că s-a uitat prea lung la o femeie

Embed:

O crima teribilă comisă trei ani în urmă a fost descoperită acum de poliţişti. Osemintele victimei, un tânăr, care avea 33 de ani, şi era din satul Grigorăuca, raionul Sângerei, au fost depistate pe teritoriul unei foste fabrici din oraşul Teleneşti.

Potrivit poliţiei, acesta a fost ucis de trei amici pentru că s-a uitat lung la concubina unuia dintre ei.

Crima s-a produs în casa unuia dintre suspecţi. Potrivit şefului Inspectoratului de Poliţie Teleneşti, victima a venit în ospeţie la acesta, iar la un moment dat între cei doi s-a iscat un conflict. Agresorul l-a bătut şi ucis împreună cu doi amici.

"În luna august 2014, trei persoane din oraşul Teleneşti prin strangulare au omorât victima, motivul crimei fiind gelozia asupra concubinei uneia dintre autorii infracţiunii. Cadavrul a fost ţinut 24 de ore în casă după care pentru a ascunde urmele infracţiunii l-au transportat pe teritoriul fostei fabrici de cărămidă din raionul Teleneşti şi l-au îngropat la o adâncime de doi metri", a declarat şeful IP Teleneşti, Alexei Vrăjitoru.  

Poliţia şi procurorii au depistat osemintele umane într-un sac, iar alături plapuma cu care suspecţii au transportat cadavrul.

Victima a fost dată în căutare în 2015 de poliţie. Anul trecut, pe cazul dat a fost deschis dosar penal pentru omor.

Doi suspecţi au fost reţinuţi, cel de-al treilea, principalul figurant, îşi ispăşeşte pedeapsa în puşcărie pentru violenţă în familie.

Acum, cei trei riscă până la 20 de ani de detenţie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu