Un tânăr din Israel student la medicină în țara noastră, trimis în judecată pentru trafic de influență

Un cetățean din Israel, student la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemiţanu a fost trimis în judecată fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. 

Acesta, acţionând intenţionat şi din interes material, susținând că are influență asupra persoanelor publice din cadrul USMF, responsabile de restabilirea la studii a studenţilor exmatriculaţi, a promis că îi poate determina să restabilească o fostă studentă la instituţia respectivă de învăţământ. În acest scop, învinuitul a pretins de la prietenul tinerei suma de 8000 de euro, în schimbul cărora ex-studenta la medicină urma să fie restabilită la studii în anul III, și să-i fie permisă lichidarea restanţelor din anul II.

În continuare, învinuitul a reușit să obțină de la prietenul studentei, suma de 5000 de euro, moment în care a fost surprins în flagrant și reținut de către procurori și ofițerii Centrului Național Anticorupție.

Învinuitul şi-a recunoscut vina în săvârșirea infracţiunii şi la moment este liberat provizoriu sub control judiciar.

Dacă va fi găsit vinovat, învinuitul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu