Un tabloul semnat de Amedeo Modigliani a fost vândut cu peste 157 de milioane de dolari

Embed:

Nuditatea poate costa milioane. Un tabloul semnat de Amedeo Modigliani a fost vândut la o licitaţie cu peste 157 de milioane de dolari. Capodopera, pictată în 1917, înfăţişează o femeie goală, întinsă pe un cearceaf alb, cu capul întors, uitându-se direct spre privitor.

Pictat cu puţin înainte de moartea artistului, la vârsta de 35 de ani, acesta este cel mai mare tablou din seria de nuduri semnate de Modigliani.

Pictura înfăţişează un model profesionist şi poate fi considerată drept cea mai ambiţioasă lucrare de acest gen a artistului. Este valoroasă, în special, pentru privirea pătrunzătoare a protagonistei.

Portretul a fost vândut cu 139 de milioane de dolari, dar împreună cu taxe, cumpărătorul va trebui să plătească puţin peste 157 de milioane.

"În această seară am vândut un tablou în valoare de 157,2 milioane de dolari. Aceasta este cea mai scumpă lucrare vândută vreodată de casa de licitaţii Sotheby's", a declarat Simon Shaw, reprezentantul Sotheby's.

Cumpărătorul nu şi-a dezvăluit identitatea. În presa americană se vehiculează însă că picturile lui Modigliani sunt foarte apreciate printre colecţionarii asiatici.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu