Un student din Marea Britanie şi-a pierdut viaţa în timpul unei ceremonii de iniţiere

Un student în primul an a murit din cauza alcoolului, în cadrul unei ceremonii bizare de inițiere, în care studenții au fost puși să bea votcă dintr-un cap de porc, arată mai multe documente din instanță, potrivit libertatea.ro.

Ed Farmer (de 20 de ani), din Marea Britanie, a avut parte de mai multe episoade ciudate înainte să moară, în decembrie 2016. El și-a ras părul din cap și a băut peste 100 de pahare de votcă în doar șapte minute.

El era atât de beat încât nu putea să meargă, iar colegii lui boboci au fost puși să-l care într-un țarc de oi pentru a bea alcool dintr-un cap de porc, din campusul Facultății de Agricultură din Newcastle.

Ed a fost găsit de mai mulți colegi leșinat și fără respirație într-un hol. Tinerii au chemat ambulanța și acesta a fost dus la spital, unde a murit.

James Carr, președintele societății în care bobocul Ed era inițiat, susține că ceremonia a fost secretă. Astfel, bobocilor li s-a cerut să aducă lubrifianți, ochelari de înot și ouă de ciocolată, precum și un bilet de tren. Totodată, liderii societății secrete le-a spus să nu dezvăluie procesiunea de inițiere.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu