Un șofer de troleibuz din Braşov a găsit un rucsac cu 4.000 de euro

Un șofer de troleibuz din Brașov a fost desemnat "Angajatul lunii" de către Regia Autonomă de Transport Brașov, după ce a intrat în posesia unui rucsac în care se aflau 4.000 de euro și a reușit să găsească călătorii care îl uitaseră.

Alexandru Nechifor a povestit pentru NewsBv.ro că a observat o familie de turiști străini care a urcat în troleibuzul pe care îl conducea, iar la scurt timp după ce au coborât un alt călător i-a dat un rucsac uitat în mijlocul de transport în comun.

Turiștii cehi și-au dat seama că și-au uitat rucsacul în troleibuz și au cerut ajutorul unui alt șofer RATBV, iar „din telefon în telefon”, conducătorii auto au reușit să identifice locul în care se afla rucsacul.

Alexandru Nechifor s-a întâlnit cu turișii la cap de linie și i-a dat rucsacul, iar aceștia au vrut să-l recompenseze cu 50 de euro.

"M-am întâlnit cu cehii la capătul de linie, le-am dat bagajul și i-am rugat să verifice conținutul. Erau acolo actele lor de călătorie și peste 4.000 de euro. Erau toate la locul lor. Au vrut să-mi dea 50 de euro, dar le-am zis că în familia mea cinstea nu se cumpără pe bani”, a încheiat Alexandru Nechifor.

 

loading...

Lasă un comentariu