Un şofer beat crăţă a intrat cu maşina într-un gard din cartierul Poşta Veche

Embed:
A băut toată noaptea şi a urcat la volan. Doar că nu a reuşit să ajungă prea departe, deoarece s-a oprit cu maşina într-un gard. Accidentul s-a produs în această dimineaţă, în cartierul Poşta Veche din Capitală. Potrivit poliţiei, şoferul chefliu se deplasa cu viteză excesivă şi a pierdut controlul volanului.

"Ajungând la faţa locului am observat că şoferul automobilului dat era în stare de ebrietate vizibilă produsă de alcool. Persoana a opus rezistenţă, avea un comportament agresiv, neadecvat, persoana a fost până la urmă calmată", a spus Ion Butişcanu, inspector de patrulare.

Bărbatul se jură însă că nu el era la volanul maşinii.

"Era alt băiat la volan. El a fugit. - Dar cine era la volan? îl cunoaşteţi? - Da, foarte bine îl cunosc. Eu eram din urmă cu câinele. - Dar unde este câinele? - Întreabă pe domnii, că ei erau doi, eu eram unul. Dormeam în urmă"

Întrebat cine este proprietarul maşinii, bărbatul s-a pierdut în explicaţii.

"Cine este totuşi proprietarul maşinii? - Nu ştiu, duceţi şi îl căutaţi. Dumneavostră îl cunoaşteţi pe cel care era la volan? - Îl cunosc şi o să îl găsim şi el mie o să îmi repare maşina. - Este maşina dumneavoastră? - Maşina nu ştiu a cui este. - Aţi zis că o să vă repare maşina. - Apu o să o repare"

Dacă expertiza va arăta că bărbatul a urcat beat la volan acesta riscă o amendă de până la 45 de mii de lei cu suspendarea permisului pe un termen de până la cinci ani.

Lasă un comentariu