Un şef de secţie dintr-un spital din Capitală riscă puşcărie! Ar fi cerut 1.700 de euro pentru o operaţie (VIDEO)

Embed:

Şeful Secţiei chirurgie vasculară din cadrul Spitalului Clinic Republican este cercetat penal într-un dosar de corupţie.

Acesta este bănuit că ar fi pretins 1.700 de euro şi a primit 1.200 de euro de la o femeie pentru a-l opera pe tatăl acesteia.

Potrivit denunţătoarei, la începutul lunii februarie 2017, tatăl acesteia a fost internat în Secţia chirurgie vasculară a Spitalului Clinic Republican din municipiul Chişinău pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale. Bărbatul a fost operat, iar ulterior urma să mai suporte o intervenţie.

Denunţătoarea susţine că medicul-şef ar fi condiţionat a doua intervenţie, susţinând că o va efectua după ce va achita 1.200 de euro pentru prima şi 500 de euro pentru a doua.

La finele lunii februarie, femeia a transmis 1.200 de euro sub controlul CNA - acţiune documentată video şi audio. În imagini se vede cum medicul ia banii şi îi returnează 200 de euro denunţătoarei, menţionând că îi face "o reducere". A doua intervenţie trebuia să aibă loc la sfârşitul lunii martie, însă medicul ar fi amânat operaţia, invocând diverse motive.

Astăzi, medicul a făcut declaraţii la CNA pe marginea cazului şi a predat banii estorcaţi. Acum el este cercetat penal pentru corupere pasivă şi riscă până la 10 ani de puşcărie, cu amendă de până la 400.000 de lei şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la 10 ani.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu