Un scriitor basarabean va fi propus la premiul Nobel pentru literatură

Embed:

Pentru prima dată, un scriitor basarabean va fi propus la premiul Nobel pentru literatură. Consiliul Uniunii Scriitorilor a decis că literatul Paul Goma, stabilit la Paris, este cea mai potrivită candidatură. Până pe 31 ianuarie dosarul scriitorului va fi expediat Academiei Suedeze.

"Consiliul Uniunii Scriitorilor în data de 25 ianuarie a decis să înainteze la premiul Nobel pe literatură pe Paul Goma", a declarat preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu.

Membrii Uniunii Scriitorilor spun în unanimitate că Paul Goma este cel mai vrednic de premiul Nobel.

"Până în prezent au fost propuse mai multe candidaturi din literatura română. Printre ei cred că are un loc aparte şi pământeanul nostru, scriitorul basarabean Paul Goma", a declarat scriitorul Nicolae Rusu.

"Paul Goma nu este recunoscut până la sfârşit. Abia acum în ultima vreme, mai mulţi scriitori, critici literari care încearcă să dea o valoare operei lui Paul Goma", a declarat scriitorul Nicolae Spătaru.

Solicitat de Publika TV, Paul Goma a declarat că nu ştie nimic despre decizia Uniunii Scriitorilor din Moldova.

"Nu mi-a telefonat nimeni. Am văzut astăzi o ştire şi atât", a spus scriitorul Paul Goma. 

El s-a născut pe 2 octombrie 1935 în satul Mana, judeţul Orhei. În 1940, în urma ultimatumului înaintat de URSS guvernului de la Bucureşti de a ceda Basarabia, familia lui Paul Goma s-a refugiat în România.

În perioada dictaturii comuniste, Paul Goma este unul dintre disidenţii care au militat pentru apărarea drepturilor omului.

În 1977 după ce a fost expulzat din ţară şi s-a stabilit în Franţa.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu