Un robot lăudat de presa rusă s-a dovedit a fi, de fapt, un om costumat. Momentul descoperirii (VIDEO)

Un robot "hi-tech", mult lăudat la televiziunea de stat din Rusia după ce a participat la un formul de tehnologie, s-a dovedit a fi, de fapt, un costum purtat de un om.

Russia-24 a lăudat robotul umanoid în timpul unui reportaj despre un forum dedicat roboticii. Reporterii televiziunii au arătat că ”Boris (robotul – n. red.) a învățat deja să danseze și se descurcă bine la acest capitol”.

Totuși, internauții și-au pus semne de întrebare: Unde au fost amplasați senzorii exteriori ai lui Boris? De ce robotul executa atât de multe mișcări, fără să fie necesar, în timp ce dansa? Mai târziu, fotografii care au surprins de la spate ”robotul” au observat gâtul omului costumat, iar imaginile au fost postate imediat pe rețelele sociale. Potrivit The Guardian, Boris este, de fapt, un costum creat de o companie pe nume ”Show Robots”, scrie Libertatea.ro.

Costumul costă aproximativ 3.300 de euro și este echipat cu un microfon și o tabletă, iar cei care l-au concept susțin că acesta ”oferă iluzia că ai în față un robot real”.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu