Un reporter PublikaTV a fost îmbrâncit și târât pe scări de către un polițist din paza Curții Supreme de Justiție

Embed:

Ieri după masă, Publika TV a încercat să afle poziţia lui Ion Muruianu, dar şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, privind decizia Curţii Constituţionale, referitoare la demiterea judecătorului.

Colegii noştri au fost la Curtea Supremă de Justiţie, care se află în aceeaşi clădire cu CSM, dar nu au fost lăsaţi să intre de un poliţist, care asigură paza clădirii.

Acesta a precizat echipei Publika TV că are ordin să nu lase jurnaliştii să intre în clădirea CSJ.
În același timp, alți angajaţii ai Curții Supreme de Justiție nu au intervenit în timp ce poliţistul îmbrâncea reporterul Publika TV.

Vicepreşedintele CSJ, Natalia Moldoveanu a refuzat să comenteze violenţa poliţistului. Chiar dacă deține o funcție publică, ea a declarat că își face datoriile în birou.

Menționăm că este pentru prima dată când reporterilor de la Publika TV li s-a interzis accesul într-o instituție publică.

Lasă un comentariu