Un rechin licurici, descoperit în Golful Mexicului. E minuscul şi fascinant, spun cercetătorii

Rechinul american de buzunar, lung de aproximativ 14 centimetri, este primul rechin din această specie descoperit în Golful Mexicului, conform unui studiu realizat de Universitatea Tulane. Deşi este mai puţin înfricoşător decât rudele sale mai mari, "rechinul licurici" este fascinant, conform CNN, citează digi24.ro.

 

Oamenii de știință au dat peste micul înotător în 2010, dar un alt specimen nu a mai fost observat până în 2013, când cercetătorul Mark Grace l-a găsit printre alte specimene mai puțin luminescente. Este doar al doilea astfel de rechin capturat sau consemnat, primul fiind descoperit în 1979, în Oceanul Pacific.

"Ambii sunt specii separate, din oceane diferite, iar ambii sunt extrem de rari"a adăugat Grace.

Conform cercetătorilor, rechinul secretă un fluid luminescent dintr-o glandă aflată în apropierea aripioarei. Se presupune că mecanismul este unul care îl ajută pe rechin să-și atragă prada, peștii fiind atrași de lumină, fapt ce îl face pe prădător să fie complet invizibil.

Bioluminescența nu este ceva nemaivăzut în ceea ce privește viața marină. Strălucirea animalelor din ocean este produsă de o reacție chimică emitentă de energie. Organismele "se aprind" și pentru scopul reproducției sau pentru a avertiza un alt potențial prădător.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu