Un procuror a fost reţinut în flagrant cu mită

Embed:

Un procuror împreună cu un complice au fost reţinuţi, în seara zilei de ieri, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de corupţie. 

Asta după ce o persoană a spus procurorilor că un bărbat l-a asigurat că pentru 700 de euro poate influenţa un procuror să adopte o decizie favorabilă în cadrul unui proces contravenţional.

Astfel, Procuratura Anticorupţie a declanşat urmărirea penală pentru trafic de influenţă şi a organizat, împreună cu Direcţia securitate internă a MAI, documentarea şi prinderea în flagrant, cu o tranşă de 400 de euro, a persoanei care pretindea că poate influenţa procurorul la rezolvarea cazului. Fiind audiat, făptuitorul a declarat că banii urma să-i transmită unui procuror din raionul Ocniţa.

Ulterior, procurorul general, Corneliu Gurin, a iniţiat urmărirea penală în privința procurorului din cadrul Procuraturii raionului Ocniţa, iar în seara zilei de ieri, procurorul a fost reţinut în flagrant, imediat după primirea sumei de 400 de euro de la complicele său.

Procurorul şi complicele său au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi sunt plasaţi în izolatorul CNA, fiind bănuiţi de corupere pasivă şi trafic de influenţă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu