Un preot din Capitală, prins beat la volan. A ajuns pe mâna poliţiei chiar de ziua lui. Ce a urmat (VIDEO)

Embed:

Un preot din Capitală a ajuns pe mâna poliţiei chiar de ziua lui. După ce a sărbătorit, slujitorul bisericii, în vârstă de 29 de ani, a urcat beat la volan.

Agenţii de patrulare l-au observat pe o stradă din sectorul Râșcani, în timp ce derapa încercând să parcheze mașina.

Polițiștii au vrut să-i ofere ajutor, însă în urma discuțiilor au simțit miros de alcool de la șofer.

Rugat să treacă testul de alcoolemie, preotul a refuzat, aşa că a fost somat să meargă la Dispensarul Narcologic.

Pentru că nu a vrut să fie filmat, a povestit totul în spatele camerei de luat vederi: "Ieri a fost ziua de naștere a mea. Am ieșit afară, zic să parchez mașina și iată ce s-a întâmplat, n-am mers, am fost la biserică".

Potrivit polițiștilor, preotul nu este la prima abatere.

"În timpul când să-l ajutăm, s-a simțit miros de alcool de la conducătorul auto. Respectiv a fost adus la Dispensarul Narcologic, unde în aerul expirat s-a constatat 0,66 mg/l", a declarat Vitalie Guzun, inspector de patrulare.

Alfel spus, concentraţia de alcool în aerul expirat era de aproape cinci ori mai mare faţă de norma admisibilă. Acum șoferul riscă să rămână fără permis pe cinci ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu