Un post tv din Germania spune că est-germanii au fost folosiţi pentru teste farmaceutice

Embed:

Est-germanii au fost supuşi ani de zile unor teste pentru grupurile farmaceutice occidentale. În urma tratamentelor cu medicamente neomologate, unii pacienţi au rămas cu sechele grave, iar alţii au murit. Pentru participare la acest program, fosta ţară comunistă primea sume importante de bani. Dezvăluirea a fost făcută de postul german de televiziune MDR.

Peste 2.000 de oameni din Republica Democrată Germană au participat la testele care au început în 1985 şi s-au încheiat odată cu căderea Zidului Berlinului, în 1989, a declarat Stefan Huege, realizatorul emisiunii difuzate de MDR. Printre companiile care au testat medicamente se numără şi grupul elveţian Ciba Geigy, care a vrut să vadă cum se comportă pacienţii cărora li se administrează antidepresivul Brofaromin.

Karin Forner spune că mama sa, care suferea de o depresie cronică, a fost primită la spital doar în schimbul participării la un "studiu". Tratată cu Brofaromin, femeia a slăbit mult şi părea că a pierdut orice contact cu realitatea. Abia după ce a încetat tratatamentul, ea şi-a revenit. Potrivit MDR, pentru acest medicament nu a fost cerută niciodată o autorizare de introducere pe piaţă în vreo ţară occidentală. Postul de televiziune a prezentat copii ale documentelor în care apărea Ciba-Geigy.

Compania farmaceutică aparţine acum gigantului Novartis şi a refuzat să facă orice comentariu. În schimbul testelor, companiile occidentale au vărsat sume importante către o filială a Ministerului Comerţului din Germania de Est, care efectua operaţiuni cu valută. Ancheta MDR se bazează pe mărturii şi documente din arhivele poliţiei politice est-germane STASI.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu