Un POD s-a prăbuşit la periferia oraşului Praga. Cel puţin patru răniţi, doi fiind în stare gravă (VIDEO)

Cel puţin patru persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, după ce un segment al unui pod pietonal s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, la periferia oraşului Praga, scrie mediafax.ro.

Un pod pietonal care făcea legătura cu Palatul Troja, situat la periferia nordică a capitalei Cehiei, s-a prăbuşit sâmbătă după-amiază pe o porţiune de 250 de metri, informează agenţia CTK şi site-ul Blesk.cz.

Potrivit autorităţilor cehe, citate de site-ul german Tag24.de, patru persoane au căzut de pe pod în Râul Vltava, două dintre acestea fiind în stare gravă.

Autorităţile cehe au intervenit cu ambulanţe, vehicule de pompieri, ambarcaţiuni şi elicoptere. În prezent, echipele de intervenţie încearcă să se asigure că nu mai este nicio persoană în Râul Vltava.

Podul pietonal a fost construit în anul 1984, iar anchetatorii încearcă să afle de ce s-a prăbuşit. "O parte a podului a căzut, iar un alt segment riscă să se prăbuşească", a declarat Martin Kavka, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Praga.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu