Un permis de conducere falsificat și o motocicletă, reținute la frontieră. Ce riscă posesorii (FOTO)

Embed:
Un cetățean moldovean și-a perfectat permisul de conducere falsificat contra sumei de 400 de euro prin intermediul unei persoane, iar un alt conațional a încercat să scoată din țară o motocicletă din lipsa documentelor congruente celor originale.

Primul incident a fost înregistrat în punctul de trecere Leușeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova. Conducătorul auto s-a apropiat la linia de control la volanul mijlocului de transport de model Volkswagen Transporter, înmatriculat de autoritățile naționale. În timpul examinării tuturor actelor, asupra permisului de conducere s-au indentificat semne vizibile de falsificare ce ține de calitatea perfectării. Tehnica din dotare de asemenea a semnalizat unele semne necaracteristice unui document oficial. Audiat, șoferul originar din orașul Cahul a comunicat că permisul l-a costat 400 de euro și până în prezent nu a avut nici o problemă. Actul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză.

Tot în acest weekend a fost întocmit proces verbal de constatare a actelor false și în punctul de trecere  Briceni, unde s-a prezentat un microbuz de model Mercedes 318 CDI pentru autorizarea ieșirii din țară. În timpul verificării bunurilor din compartimentul marfar s-a depistat că motocicleta de model Kawasaki 450, fabricată în 2007 nu avea număr de înmatriculare. Conform certificatului de înmatriculare care ar fi emis de către Federația de moto cross din Federația Rusă au fost stabilite abateri privind autenticitatea acestuia, inclusiv necoincidența numărului de motor.

În consecință, motocicleta a fost indisponibilizată la Sectorul Poliției de Frontieră Briceni până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Documentat este conducătorul auto, cetățean moldovean în vârstă de 55 de ani, care susține că nu cunoștea detalii pe fapta depistată.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu