Un pedofil, prins în flagrant în timp ce vorbea cu două fetiţe pe Facebook. Le-a întrebat dacă nu vor să înveţe despre organele genitale

Un bărbat de 41 de ani, din Remetea Mare, agent de pază, a fost capturat de polițiștii de la „Crimă Organizată” Timișoara, după ce a fost monitorizat în cadrul unei anchete DIICOT pentru pornografie infantilă.

Totul a plecat de la plângerea depusă de tatăl unei fetițe de 10 ani din Timișoara, care a reclamat faptul că un bărbat încearcă să-i racoleze copila pe Internet, scrie antena3.ro
 
„I-am făcut un cont de Facebook ca să vorbească cu colegii ei. La un moment dat, am primit niște cereri de prietenie dubioase. Inițial, fata mea s-a împrietenit cu contul unei alte fetițe. Ulterior, mi-am dat seama că este vorba despre altceva. Individul a intrat în vorbă cu fiica mea și a întrebat-o câți ani are, apoi, încet încet, a dus discuțiile unde a vrut el. A întrebat-o dacă vrea să învețe anatomie și dacă vrea să învețe despre organele sexuale femeiești și bărbătești. I-a cerut poze și, ca să o convingă, i-a trimis, pe chat, poze cu fetițe dezbrăcate. A ajuns până acolo încât să-i trimită un filmuleț în care era filmată de aproape o scenă cu sex oral. Când mi-am dat seama ce se întâmplă, am anunțat poliția”, a declarat tatăl victimei. 

Individul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzațiile de corupere sexuală și pornografie infantilă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu