Un pas spre referendum republican. CEC a înregistrat grupul de iniţiativă

Embed:

Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat grupul de iniţiativă pentru organizarea unui referendum republican. Hotărârea vine după ce social-democraţii au decis să-i întrebe pe alegători dacă vor sau nu ca Republica Moldova să adere la Uniunea Euroasiatică Rusia-Belarus-Kazahstan.

"Se înregistrează grupul de iniţiativă în număr de 1136 de oameni pentru colectarea semnăturilor susţinătorilor referendumului republican legislativ privind aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a comunităţii economice euroasiatice şi de constituirea a Uniunii Vamale", a declarat oficial, preşedintele CEC, Iurie Ciocan.

Preşedintele social-democraţilor, Victor Şelin a declarat că aderarea la Uniunea Euroasiatică are drept scop realizarea intereselor economice ale Republicii Moldova. 

"Aderarea la Uniunea Euroasiatică va permite Republicii Moldova să cumpere gaz mai ieftin cu 30%. Aderarea nu este un pericol pentru suveranitatea ţării", a mai adăugat acesta.

De cealaltă parte, membru CEC Ştefan Urâtu consideră că proiectul de hotărâre al CEC trebuie să fie respins.

Partidul Social-Democrat are la dispoziţie trei luni pentru a aduna 200 de mii de semnături, număr necesar pentru inţierea pleibiscitului.

Vă amintim că datele ultimului Barometru de Opinie Publică arată că moldovenii pledează mai mult pentru aderarea ţării noastre la Uniunea Euroasiatică, decât la comunitatea europeană. Potrivit sondajului, aproape 46 la sută dintre intervievaţi se pronunţă pentru aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică.

Peste 33 % dintre moldoveni ar vota pentru intrarea Moldovei în Uniunea Europeană. Aproape 12 la sută dintre cetăţeni sunt indecişi, iar peste opt procente spun că nu ar vota pentru niciuna dintre cele două Uniuni.

Pe aceeaşi temă