Un orașel din România este evitat de turiști. De ce autoritățile trimit vizitatorii în Republica Moldova

Pentru turişti, Dunărea trece degeaba prin România. Fluviul este străbătut anual de sute de nave cu pasageri străini, pe care îi trimitem însă în excursii în republica Moldova, de exemplu.

Autorităţile nu se pricep să îi ţină în porturile noastre şi nici nu fac vreun efort. Iar aceste ambarcaţiuni nu ar fi avut unde să tragă la mal, dacă agenţiile de turism nu ar fi construit, din banii lor, pontoane moderne.

Galaţiul este cel mai mare port românesc, după Constanța, și cel mai mare de la Dunăre. Este dimineaţă, iar o navă de croazieră fluvială cu 150 de germani la bord acostează la mal. Echipajul aruncă parâmele printre copaci şi bălării.

Odată formalităţile vamale îndeplinite, turiştii coboară de pe navă. Urcă pe mal, pe o punte din metal, care nu prezintă foarte multă siguranţă. Sunt îmbarcaţi în autocare şi pleacă spre Republica Moldova. Este o excursie care face parte din pachetul turistic de bază. Galaţiul este folosit de turiştii străini doar ca punct de tranzit. Picu Roman este viceprimarul oraşului.

Picu Roman, viceprimarul Galațiului: „Este adevărat că ne plânge inima. Dacă e, vă spun şi să răspund la întrebarea ce fac autorităţile, eu nu aş face mare lucru. Aş pune un singur baner undeva, la intrarea dinspre Brăila-Galaţi, şi să spun acolo „Welcome to Galaţi, welcome to paradise (traducere: bine ați venit în Galați, bine ați venit în Paradis!”

În timp ce autorităţile gălăţene doar ne invită în paradis fără să facă nimic concret, la 40 de kilometri distanţă, în satul Văleni, raionul Cahul, turiştii străini sunt întâmpinaţi cu pâine şi sare.

Excursia a fost gândită şi pusă la punct de primarul localităţii, Silvia Știrbeț. A implicat tot satul. Doctoriţa satului încinge horele pentru turişti. Bunicile împletesc ciorapi groşi pentru câţiva euro. Iar sarmalele şi plăcintele sunt făcute de gospodinele din sat, scrie protv.ro.

Primăriţa crede că ecoturismul reprezintă salvarea satului moldovean. De altfel, dacă în urmă cu cinci ani abia ajungeau aici 100 de turişti, acum numărul lor a ajuns la o mie. De promovare se ocupă fiul ei, şcolit prin străinătate. Satul are site, dar a devenit cunoscut prin reţelele de socializare.

Silvia Știrbeț: „Noi suntem departe de Chişinău, aşa zic guvernanţii noştri. Dar suntem foarte aproape de România şi de portiţa asta spre Galaţi, şi de Europa, şi de nemţi. Prin Dunăre suntem aproape de toată lumea, aşa că suntem conştienţi de oportunitatea asta care o avem şi să o valorificăm.”

Această lecţie de turism vine de la o ţară care are o ieşire la Dunăre de doar 450 de metri. În România, fluviul străbate 1075 de kilometri şi 18 oraşe. Leontin Şerbănescu este reprezentantul unei agenţii de turism care organizează excursii pentru străini, la noi în ţară, de 20 de ani.

Leontin Şerbănescu: „Din păcate, au fost autorităţi locale care nici acum nu reuşesc să înţeleagă că e foarte important chiar dacă nu reuşeşti să organizezi un program turistic în portul respectiv, să îţi faci simţită prezenţa. De multe ori le-am spus primarilor, puţini la număr cei care s-au interesat, e foarte simplu să aduci o gheretă, un punct de informare mobil, nu e foarte mare investiţia. Aduci o gheretă, îţi prezinţi oraşul, poţi să oferi gratuit nişte hărţi, poţi să oferi nişte informaţii despe oraşul respectiv. Asta e un punct de început de plecare. Din păcate, nicăieri în România, nu se întâmplă lucrul ăsta.”

Pe malul paradisiac al Dunării, la Galaţi, viceprimarul Picu Roman vine cu propria teorie după ce a vizitat mai multe porturi din Germania şi Olanda.

Picu Roman: „Numitorul comun pentru turism este un cocktail format din trei ingrediente numite aşa: sex, droguri şi cazinouri. Noi nu ne putem să ne transformăm în agenţi de circulaţie şi să stăm pe mijlocul Dunării şi să spunem: „trageţi la mal.” Cine nu vrea să înţeleagă şi merg spre alte zone, unde îi aşteaptă, ca în celelalte porturi, droguri şi sex şi păcănele, e treaba lor dacă nu înţeleg ce înseamnă aceasta Dunăre magnifică.”

Cu o astfel de gândire, e lesne de înţeles de ce Galaţiul nu este vizitat de turiştii străini. Deşi viceprimarul ştie că oraşul ar avea nevoie de o poveste. Ne înşiră chiar şi frumuseţile zonei: de la peşteri şi crame până la munţii Măcin, la care ajungi doar traversând Dunărea. Recunoaşte că ar fi nevoie şi de un ghişeu de informare turistică. Dar aşteaptă că salvarea să vină din mediul privat, deşi de imaginea oraşului ar trebui să se ocupe autorităţile locale. Echipa Inspectorul PRO a solicitat un interviu şi actualului primar, Ionuţ Pucheanu. A refuzat.

Peste o mie de nave de croazieră ajung la noi, în fiecare an, şi ne aduc peste 150.000 de turişti străini. Olteniţa este unul dintre porturile de pe traseul din România, punct principal de îmbarcare şi debarcare pentru excursiile în Bucureşti. Două nave de pasageri, tocmai au tras la mal.

Prima imagine pe care o văd turiştii străini, când ajung în portul Olteniţa: maluri neîngrijite, bălării, gunoaie peste tot. Din peisaj nu puteau lipsi bineînţeles câinii maidanezi. În timp ce turiştii care au optat pentru excursia în Capitală ne încearcă mâncarea şi ne află obiceiurile, cei rămaşi pe navă încearcă să îşi ocupe timpul. Câţiva turişti mai curajoşi ies la plimbare. Aşa cum au făcut în alte oraşe europene, cu ieşire la Dunăre. Constată, însă, că drumul nu îi duce nicăieri, iar câinii vagabonzi le dau târcoale şi îi trimit înapoi pe navă.

Turist: „Este periculos, şi le este foame!”

Turist: „Groaznic! Nu este mult de muncă pentru a curăţa zona asta. Nu este nimeni care să o poată face?”

Un simplu transfer în oraş - un mijloc de transport pus la dispoziţie de Primărie - i-ar cruţa pe turiştii străini de o astfel de experienţam, iar nouă, românilor, ne-ar spăla obrazul.

Pentru a acosta la mal, navele de croazieră au nevoie de pontoane, la standarde europene. Nu avem niciunul corespunzător, de-a lungul Dunării. Autorităţile statului au aruncat însă milioane de euro pe nişte terminale de pasageri care zac nefolosite.

Pentru că navele de pasageri să vină în continuare în România, operatorii privaţi au cumpărat pontoane, din bani proprii, deşi de infrastructură ar trebui să se ocupe administraţiile portuare.

În fiecare an, ajung în portul Olteniţa în jur de 200 de nave. Toate acostează la acel ponton privat. Pentru fiecare acostare, un operator privat încasează în jur de 200 de euro. Investiţiile au fost demult amortizate.

Din birourile administraţiilor portuare se vorbeşte în continuare de planuri grandioase - nimic concret - și se aruncă vina de la o autoritate la alta.

Gabriela Murgeanu, director naval: „Avem un program gradios, spun eu, în sensul de a identifica în funcție de activitatea desfăşurată în fiecare port. Măsurile care se vor lua.”

În septembrie 2017, Liviu Dragnea anunţa că un secretar de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene se va ocupa de problemele Dunării, neglijate timp de 27 de ani, de toate guvernările. La un an distanță, însă, situaţia pe fluviu rămâne la fel de tulbure.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu