Un om al străzii a pus pe jar poliţia. El a ameninţat că va trage dintr-o armă în sectorul Buiucani al Capitalei

Embed:

Bărbatul, care s-a baricada aseară într-o fântână de canalizare şi a ameninţat că va deschide focul, este originar din Ucraina şi va fi extrădat. Potrivit poliţiei, acum acesta se află într-un centru de plasament pentru oameni ai străzii. Aseară, bărbatul a pus pe jar poliţiştii, angajaţii de la batalionul cu destinaţie specială Fulger, dar şi paramedicii de la SMURD. Aceştia au avut nevoie de peste trei ore pentru a-l scoate din fântână.

Incidentul s-a produs în jurul orei 16, pe strada Nicolae Costin din Capitală. O persoană a sunat la poliţie şi a anunţat că un bărbat s-a baricadat într-o fântână de canalizare.

Acesta le spunea trecătorilor că are o armă de tip Kalaşnikov. În urma intervenţiei în forţă, poliţiştii au constatat că bărbatul nu era înarmat.

" A fost depistată o persoană de gen masculin, care refuza să iasă din încăpere care ulterior ameninţând toate serviciile care erau chemate în ajutor precum că deţine o bombă. Persoana dată a fost scoasă din încăpere, ulterior dumnealui a comunicat că nu deţine careva arme sau muniţile indicate anterior. " a spus ofiţerul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie Buiucani, Adrian Malic. 

Bărbatul a fost scos din fântână după o intervenţie a batalionului cu destinaţie specială Fulger, care a folosit gaze lacrimogene. Acesta a primit ajutor medical şi a fost consultat de psiholog.

" Persoana a fost salvată i s-au acordat serviciul medical necesar, a fost asigurată cu apă şi la momentul de faţă se întreprind măsurile de investigaţie. " a spus psihologul.

Potrivit poliţiei, bărbatul are 30 de ani şi nu are acte de identitate. Din spusele lui, s-a născut în oraşul Odesa, iar în Chişinău locuia în stradă. El mai spune că a avut un conflict cu nişte persoane şi a decis să se ascundă. 

În timpul intervenţiei, zeci de curioşi au stat cu sufletul la gură şi au încercat să afle ce se întâmplă.

"O persoană s-a blocat. Mascaţii au spus că are armă la el dar nu ştiu precis" 

"Vrem să ştim ce s-a întâmplat. Locuim prin preajmă şi suntem curioşi. De obicei aici e liniştit, e bine."

"Am auzit că un băiat sub podul acela este cu granata şi acum cu gaz, vor să îi dea gaz să îl scoată de acolo. "

Un caz similar a avut loc în februarie anul trecut. Atunci, un bărbat a urcat pe un pilon de înaltă tensiune din oraşul Durleşti şi a ameninţat că se va sinucide. Specialiştii de la Gas Natural Fenosa au fost nevoiţi să deconecteze curentul pentru securitatea bărbatului. Peste trei ore, acesta a fost convins de salvatori să coboare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu