Un obuz a fost găsit într-o livadă de pruni din raionul Anenii Noi. Cum a ajuns acolo proiectilul

Embed:
Încă un obuz găsit într-o livadă de pruni din satul Cobusca Veche, raionul Anenii Noi. Proiectilul a ajuns acolo de pe poligonul militar de la Bulboaca, unde au avut loc recent trageri. Este al doilea astfel de incident din ultimele zile. Muncitorii au alertat poliţia şi geniştii.

"- Am intrat pe rând, introduceam îngrășăminte şi când am văzut "snareadul", m-am oprit, m-am apropiat, m-am uitat la el, m-am întors şi am sunat la şefi. - Nu v-aţi speriat? - Dar pentru ce? Dacă va fi să trăieşti, trăieşti, dacă nu, nu", a spus muncitorul, Dumitru Flocea.

Proprietarul livezii e foarte îngrijorat de situaţie.

"Noi ne facem griji mai mult de faptul că acuş se va începe lucrul manual. Vor fi oameni şi nu ştiu, au pericol, nu au pericol? Nu sunt specialist, dar ştiţi cum, îmi fac griji pentru oameni, asta nu este ceva obişnuit", a menţionat administratorul livezii, Teodor Cazac.  

Oamenii legii şi-au făcut apariţia la mai bine de o oră după ce au fost sesizați.

"Echipa de genişti dau adeverinţa, denumirea obuzului, este exploziv sau nu. După care noi facem încheierea, dacă este ceva periculos sau nu. Noi ca să nu fie pierderi de fiinţe umane venim", a comunicat subofiţerul superior al IGP Anenii Noi, Sebastian Nistreanu.

Echipa de filmare a stat aproximativ trei ore în livadă în aşteptarea geniştilor. Aceştia au venit mai târziu, iar după investigaţiile făcute la faţa locului, au declarat că este vorba despre un proiectil de iluminare, similar cu cel găsit săptămâna trecută în aceeaşi livadă. Potrivit acestora, obiectul nu prezintă pericol pentru viaţa oamenilor.
loading...

Lasă un comentariu