UN NOU TERMEN PENTRU BREXIT. Marea Britanie poate părăsi UE până în 31 octombrie

Embed:

Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană până în data de 31 octombrie. Decizia de prelungire a termenului pentru Brexit a fost luată de cei 27 de şefi de stat şi de guvern din blocul comunitar în cadrul summitului de ieri de la Bruxelles.

Oficialii europeni au luat această hotărâre pentru a evita un divorţ dur, fără niciun acord.

"Decât să nu ai nimic e bine să te mulţumeşti cu ceea ce este. Cred că aceste şase luni şi trei săptămâni vor fi suficiente pentru a fi găsită o soluţie bună", a sppus Donald Tusk, președintele Consiliului European.

"Mă bucur că Uniunea Europeană nu pune presiuni pe Marea Britanie. Avem cerinţe şi aşteptări clare pentru toată lumea. Vrem să ne asigurăm că toate prevederile acordului vor fi respectate", a spus ANGELA MERKEL, cancelarul Germaniei.

"Orice amânare trebuie să fie făcută cu un scop bine stabilit. Vrem ca după asta, acordul de retragere să fie ratificat", a spus Michel Barnier, Negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit.

Regatul Unit poate ieşi din blocul comunitar înainte de 31 octombrie, dacă cele două părţi reuşesc să ratifice acordul. În cadrul unei conferinţe de presă susţinută după summit, premierul britanic, Theresa May, şi-a exprimat speranţă că divorţul de UE va avea loc până în toamnă.

"Misiunea mea să este să mă asigur în calitate de premier că rezultatele referendumului vor fi respectate. Brexitul trebuie să aibă loc pentru oamenii din Regatul Unit", a spus THERESA MAY, premierul Marii Britanii.

După stabilirea noului termen, Regatul Unit este obligat deja să participe la alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc la sfârşitul lunii mai. De altfel, Theresa May a declarat recent că Regatul Unit se pregăteşte de acest scrutin.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu