UN NOU ROTEST FĂRĂ RĂSPUNS: Autorităţile nu pot rezolva problema deficitului de autorizaţii pentru transportarea mărfurilor spre Rusia

Embed:

Autorităţile nu pot rezolva problema deficitului de autorizaţii pentru transportarea mărfurilor spre Rusia. Ieri, zeci de şoferi şi administratori de companii, care exportă mărfuri în această ţară au ieşit din nou la protest. De această dată, câţiva manifestanţi au fost primiţi în audienţă la Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Însă, după discuţiile cu secretarul de stat în domeniul transporturilor, Andrei Ciornîi, aceştia nu au primit nicio soluţie.

Discuţiile cu secretarul de stat au durat aproape două ore. După aceasta în faţa protestatarilor au venit reprezentanţii Uniunii Transportatorilor şi cei de la AITA care au luat apărarea autorităţilor şi, totodată, au venit cu anumite sugestii.

"Noi suntem în aceeaşi situaţie, nu am autorizaţii pe Rusia şi caut alte alternative, am altă alternative, trimit camioane în alte direcţii. Asta este soluţia găsită acum, pentru moment. Este o situaţie care este creată şi care nu depinde de minister", a spus membru al AITA, Valeriu Tulbu.

Joi, Ministerul Economiei şi Infrastructurii a anunţat că săptămâna viitoare, în Moldova vor ajunge 500 de autorizaţii pentru transportul de mărfuri spre Rusia, pe lângă cele peste 2000 oferite de la începutul anului. Protestatarii spun că ar fi nevoie de mult mai multe.

Pentru că nu au găsit răspunsuri la Ministerul Economiei, protestatarii au mers la Preşedinţie, iar câţiva dintre ei au fost invitaţi la discuţii cu un consilier prezidenţial, care le-a promis că doleanţele lor vor fi prezentate şefului statului. Amintim că după ce Moldova a semnat acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, Rusia a instituit autorizaţii pentru transportul de mărfuri.

Numărul acestora este egal cu cel al autorizaţiilor oferite de Moldova pentru firmele de transport din Rusia. Totuşi, cererea este mai mare din partea transportatorilor din ţara noastră. Probleme la acest capitol sunt şi cu autorizaţiile pentru Ucraina, Turcia şi Belarus. Reprezentanţii transportatorilor din ţara noastră protestează pentru a două săptămână, consecutiv.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu