Un nou proiect de lege: Minorii de până la 14 ani, care comit ilegalităţi, vor fi supravegheaţi mai strict

Embed:

Minorii de până la 14 ani, care comit ilegalităţi, vor fi supravegheaţi mai strict. Ministerul Justiţiei a elaborat un proiect de lege, care prevede măsuri de educare a acestor copii.

Ei ar putea beneficia de consiliere psihologică şi tratament medical, în caz de necesitate, dar şi să aibă restricţii de a frecventa locurile, care îi pot influenţa negativ.

"Cu copiii respectivi în anumite condiţii trebuie să lucreze şcoala, serviciile psiho pedagogice şi serviciile de asistenţă socială, care sunt supraveghere specializată, plasamentul într-un serviciu de plasament de tip familial", a spus secretarul general al Ministerului Justiţiei, Anatolie Munteanu.

Documentului, în funcţie de gravitatea infracţiunii comise, părinţii minorului vor fi traşi la răspundere. Actul mai prevede şi anumite măsuri de educare a copiilor străzii.

În prezent, infractorii care nu au atins vârsta de 14 ani nu sunt pedepsiţi. Totodată, în prezent nu există un cadru legal, care prevede clar ce instituţii ar trebui să se ocupe de aceşti copii. Potrivit statisticilor, numărul minorilor, care comit infracţiuni, în ţara noastră, este în creştere.

Dacă în 2009 erau înregistraţi 1143 de copii cu vârsta de până la 14 ani cu comportament delicvent, în 2016 numărul acestora a ajuns la 1500. În prezent, proiectul de lege se află la etapa consultărilor publice.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu