Un nou măr al discordiei în Alianţa ACUM-PSRM. Moţpan consideră că proiectul preşedintelui Dodon este unul populist (VIDEO)

Embed:

Deputatul PPDA Chiril Moţpan consideră că proiectul propus de şeful statului Igor Dodon cu privire la indexarea pensiilor de două ori pe an este cu tentă populistă. Despre aceasta Moţpan a declarat în plenul Parlamentului, când deputaţii dezbăteau documentul. 

"Pensionarii, care sunt aproape majoritari în raport cu cei care produc, 720 de mii de pensionari şi în ţară sunt cam tot atâţia, care produc ceva şi aduc venituri la buget. Trebuie să fim foarte atenţi, dragi colegi, când facem aşa propuneri pentru că ele nu pot fi onorate de Guvern şi au tentă populistă", a declarat Chiril Moţpan. 

Pensiile ar putea fi indexate de două ori pe an. Parlamentul a aprobat, în prima lectură o inițiativă legislativă ce aparține Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

Proiectul prevede implementarea unui nou concept de indexare a pensiilor – de două ori pe an – la 1 aprilie și 1 octombrie. Indexarea la 1 aprilie se va efectua conform procedurii în vigoare – pentru toți beneficiarii, echivalent cu media indicelui prețurilor de consum pe ultimii 3 ani. Cea de la 1 octombrie va viza, în primul an de implementare – 2020, peste 400 mii de pensionari, mărimea pensiei cărora nu depășește nivelul minimului de existență.

Totodată, în cadrul dezbaterilor din Parlament, fracţiunea PDM a propus ca această iniţiativă să intre în vigoare chiar din acest an, astfel încât, din octombrie pensionarii să beneficieze de o pensie mai mare. 

Proiectul de lege urmează a fi dezbătut și votat de Parlament și în lectura a doua.

Potrivit datelor statistice ale Casei Naționale de Asigurări Sociale, la  începutul anului 2019, în țara noastră, erau înregistrați 700 887 de beneficiari de pensii, ale căror pensie medie era de 1 895, 07 lei. Din numărul total de pensionari, 75% sunt pensionari pentru limită de vârstă. Totodată, circa 400 000 de persoane primesc pensia sub minimul de existență. 

 

Lasă un comentariu