Un nou eşec pentru deputaţii socialişti şi comunişti. Parlamentarii au respins moțiunea înaintată viceprim-ministrului Iurie Leancă

Un nou eşec pentru deputaţii socialişti şi comunişti. Moţiunea simplă împotriva viceprim-ministrului pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă a picat. Argumentele aduse de opoziţie pentru a-l demite pe Leancă nu au fost convingătoare pentru restul deputaţilor. Pentru aceasta iniţiativă au votat doar 25 de parlamentari. 

Moţiunea simplă împotrivă lui Iurie Leancă a fost semnată de 26 de comuniști și socialiști. Ei l-au acuzat pe viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, de atac asupra statalității țării, după ce acesta a declarat de mai multe ori că optează pentru unirea Moldovei cu România.

"Când aţi devenit încă o dată membru al Guvernului, Dumneavoastră aţi depus jurământul, să respectaţi indipendenţa şi integritatea teritorială a Moldovei. Acţiunile Dumneavoastră ulterior contravin acestor declaraţii", a spus Oleg Reidman, deputat PCRM.

"L-am depus în cunoştinţa de cauză şi din tot ce am făcut până acum în varii poziţii pe care le-am deţinut, mi-am arătat devotamentul faţă de acest stat. Eu, spre deosebire de unii colegi, nu am depus cerere sau actele pentru a dobândi cetăţenia altei ţări", a spus Iurie Leancă, vicepremierul pentru Integrare Europeană.

Autorii moțiunii au fost criticați că își doresc să acumuleze capital politic, dar nu să discute despre problemele cetățenilor.

"Eu şi data trecută, când a existat altă moţiune, am spus că este o glumă a opoziţiei de a invita miniştri şi de a face aici agitaţie. Eu nu am auzit nicio întrebare care se referă la integrare europeană. Niciuna. Despre Leancă, despre persoană", a spus Dumitru Diacov, deputat PDM.

"Moţiunea de astăzi, probabil va intra în istorie ca o moţiune neobişnuită, prin faptul că două partide politice care sunt, de fapt oponente, se opun integrării europene, sunt profund preocupaţi de succesul integrării europene", a spus Valeriu Ghileţchi, deputatul Grupului Popular European.

Mai mult, Ghilețchi susține că un membru al Guvernului nu poate fi demis prin moțiune simplă. Potrivit lui, deputații pot doar să recomande executivului să-și schimbe politicile. În cadrul audierilor, Iurie Leancă a declarat de la tribuna Parlamentului că integrarea europeană este singură calea pentru dezvoltarea Moldovei.

"La început, am crezut şi eu că domnii deputaţi care au iniţiat această moţiune sunt preocupaţi de viitorul Republicii Moldova. Ieri şi alaltăieri trebuia să fiu la Berlin, pentru a mă întâlni cu membrii noului Guvern german, cu reprezentanţii Bundestagului. Aceasta moţiune m-a făcut să fiu acasă", a spus Iurie Leancă, vicepremierul pentru Integrare Europeană.

Liberalii au părăsit sala de ședință după ce președintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a închis microfonul deputatului Ion Apostol, pentru că nu se referea la subiectul moțiunii.

" Cunoaștem faptul că sloganul centenarului anul acesta este: Sărbătorim împreună. Ați auzit vreodată. Candu: Vă rog frumos să deconectați microfonul de la tribuna centrală. Pentru încălcarea regulamentului vă lipsesc de cuvânt, vă rog frumos, să vă retrageți la loc", a spus Ion Apostol, deputat PL .

Astăzi, fracțiunea PSRM a înaintat o moțiune simplă asupra politicii promovate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, condus de Svetlana Cebotari.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu