Un nou acord cu Ucraina. Chișinăul și Kievul vor colabora la controlul frontierei

Embed:
Autoritățile de la Chișinău și cele de la Kiev îşi consolidează colaborarea în domeniul controlului persoanelor, vehiculelor şi mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei. Un acord în acest sens a fost semnat de șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, și omologul său ucrainean, Petro Țighikal, în cadrul vizitei la Chişinău a premierului ucrainean, Volodimir Groisman.

Analiștii susţin că acordul, care asigură securitatea la frontieră, este o dovadă în plus că relațiile moldo-ucrainene sunt prietenoase și vor rămâne la fel.

"Sunt sigur că aceste gesturi țin de normalitatea politică între vecini, logica unei bune vecinătăți. Indiferent de cât de mult le-ar conveni unora să ne vadă mai mult sau mai puțin puși pe contre cu Kievul, acest lucru nu e bine să se întâmple", a spus jurnalistul Valentin Buda. 

"Este un semnal al libertății de circulație, unul dintre principiile care stau la baza hărții Europei. Este un semnal pozitiv. Chiar dacă cineva încearcă să schimbe vectorul țării noastre, Executivul este pe calea ceea pe care a anunțat-o de la început: noi suntem pentru integrare europeană", a spus analistul politic, Mihai Camerzan.

"Lipsa posturilor comune pe segmentul transnistrean facilita contrabanda, iar Chişinăul nu putea monitoriza situaţia şi nici să afle despre problemele din zonă", a spus analistul politic, Andrei Andrievschi.

Moldova și Ucraina au cinci puncte comune de trecere a frontierei. Ultimul dintre ele a fost inaugurat în luna iulie în regiunea transistreană, de către președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, și premierul Pavel Filip. Punctele comune de trecere sunt o practică des întâlnită și în statele UE. Asta pentru că ele reduc din timpul de traversare a frontierei.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu