Un muzeu dedicat câinilor se va deschide în New York. Ce vor putea admira iubitorii de animale de companie

Embed:

Un muzeu dedicat câinilor se va deschide în curând în metropola americană New York. Iubitorii de animale de companie vor putea admira zeci de sculpturi şi tablouri care înfăţişează diverse rase de patrupezi.

Tot acolo au fost expuse figurine de porţelan, obiecte decorative, câteva schelete şi picturile câinilor care au locuit la Casa Albă. Este vorba despre Barney şi Miss Beazley, animalele de companie ale fostului preşedinte american George W. Bush.

În plus, vizitatorii pot afla cum să-şi aleagă patrupezii în funcţie de personalitatea lor, graţie unei fotografii realizate pe loc.

"Este interesant faptul că rezultatul care apare pe ecran este mereu acelaşi. Totul depinde de expresia feţei", a menţionat Alan Fausel, directorul muzeului.

Exponatele au fost adunate de o asociaţie americană de la iubitorii de câini din SUA.

Administraţia se aşteaptă ca muzeul să fie vizitat anual de aproximativ o sută de mii de oameni.

Pe aceeaşi temă