Un moldovean riscă 2 ani de închisoare pentru trecerea ilegală a frontierei de stat

Un moldovean a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, mergând printr-un câmp. Incidentul a fost semnalat în apropierea localității Criva.
 
Potrivit poliţiştilor de frontieră, bărbatul a fost observat în timp ce venea din Ucraina spre Republica Moldova. La fața locului s-a deplasat grupa operativă de intervenție, tânărul de 23 de ani, originar din orașul Rîbnița, fiind reţinut la o distanță de 500 metri de la linia frontierei de stat.
 
Tânărul a declarat că depășise termenul de ședere pe teritoriul țării vecine, motiv pentru care a decis să evite procedura de control legală. 
 
Bărbatul riscă o amendă de până la 750 unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau până la 2 ani de închisoare. 
Pe aceeaşi temă