Un moldovean căutat de autorităţile din Germania, reţinut în Vama Albiţa. De ce este acuzat bărbatul

Un moldovean a fost reţinut în punctul de trecere al frontierei Albiţa. Bărbatul fiind căutat de autorităţile din Germania pentru furt.

Suspectul de 51 de ani, cu dublă cetăţenie: română şi Republica Moldova, s-a prezentat pentru verificările de rigoare, fiind pasager într-un microbuz cu destinaţia Iaşi.

Astfel, poliţiştii de frontieră români au constat că pe numele acestuia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emis de autorităţile din Germania în data de 9 mai.

Bănuitul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu