Un moldovean a încercat să ajungă în Franţa cu un permis fals. Cum şi-a explicat gestul

Un moldovean a ajuns în atenţia poliţiştilor români de frontieră după ce a prezentat un permis de conducere fals. Cum şi-a explicat gestul? Cel obţinut legal îi fusese retras pentru 36 de luni. 

Incidentul a fost înregistrat la vama Albiţa. Bărbatul în vârstă de 29 de ani se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Franţa. 

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere, însă având suspiciuni cu privire la autenticitatea actului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. Acestea au arătat că documentul este fals.

Totodată, la verificări s-a stabilit faptul că tânărul a obţinut legal dreptul de a conduce, dar are permisul de conducere retras pentru o perioada de 36 de luni.

Moldoveanul a declarat că trebuia să plece urgent în Franţa, fapt pentru care a apelat la o persoană pe care nu o cunoaşte, pentru a-i procura un alt permis de conducere, în schimbul sumei de 25 euro.

Acum bărbatul este cercetat pentru uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu