Un militar din delegaţia preşedintelui Braziliei a fost arestat în Spania, fiind prins cu cocaină asupra sa

Droguri în avionul preşedintelui. Un membru al echipajului de zbor, care transporta delegaţia preşedintelui brazilian la summitul G20 de mâine, a fost arestat, după ce în avionul militar au fost descoperite 39 de kilograme de cocaină. Stupefiantele au fost găsite în oraşul spaniol, Sevilla, unde avionul a făcut o escală.

Vicepreşedintele brazilian a declarat că acest pilot era un curier profesionist de droguri. 

Preşedintele brazilian se află în alt avion. Deşi urma să facă şi el o escală în Sevilla, în ultimul moment a aterizat în Lisabona.

După acest incident, oficialul a scris pe Twitter că va insista să-i fie aplicată sergentului cea mai aspră pedeapsă, calificând această situaţie drept inacceptabilă.

El a cerut, de asemenea, Ministerului Apărării să intervină şi să colaboreze cu autorităţile spaniole la investigarea cazului. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu