Un milionar își vinde vila de 2,3 milioane de lire printr-o loterie cu bilete de 10,5 lire (FOTO)

Un milionar organizează o loterie pentru a-și oferi vila de 2,3 milioane de lire sterline pentru un bilet de 10,50 lire sterline. Casa vine la pachet cu o mașină Rolls Royce, o pivniță  plină de vinuri scumpe, grădinar și menajeră, scrie libertatea.ro.

Locuința cu patru dormitoare este înconjurată de o grădină amenajată, cu o suprafață de 4 hectare, cu un teren de golf cu trei găuri și un complex de agrement cu o piscină și sală de gimnastică. Vânzătorul dorește să plece cu doar o mână de obiecte urmând să lase mobilierul și bunurile din casă viitorului proprietar.

Oricine va deveni nou proprietar al casei de lângă Tiverton, Devon, va primi de asemenea 50.000 de lire sterline, un tractor și un motor quad – și, în mod bizar, stocul de 600 de becuri de rezervă.

Proprietarul, care a dorit să rămână anonim a spus că vrea doar să o „vândă” prin competiție pentru ”a se distra”.

Împreună cu soția sa, omul de afaceri a construit proprietatea la începutul anilor ’90 și spune că va dona 2 lire din fiecare bilet vândut unor organizații caritabile.

El a spus: „Am trăit momente minunate în casa, pe care le-am proiectat-o și construit-o noi înșine. Cu toate acestea, avem doi nepoți care trăiesc la patru ore de mers cu mașina și vrem să fim mai aproape de ei”.

El a mai explicat că ”Am considerat că vânzarea casei printr-o competiție ar fi un lucru distractiv de făcut și ar însemna că am putea să strângem bani pentru unele dintre organizațiile noastre caritabile. Nu vrem să luăm nimic. Vom pleca doar cu hainele, posesiunile personale și fotografiile de familie”.

Proprietarii speră să vândă 500.000 de bilete până la sfârșitul competiției în luna noiembrie a anului viitor, obținând 5,25 milioane de lire sterline în total.

Ei estimează că valoarea totală a premiului va fi de aproximativ 3 milioane de lire.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu