Un milion pentru cinci sate: Vlad Plahotniuc i-a felicitat pe primarii care au câştigat concursul "Edelweiss"

Embed:

Preşedintele Partidului Democrat a ţinut personal să-i felicite pe cei cinci primari, proiectele cărora au fost desemnate câştigătoare la concursul "Satul viitorului".

Finaliştii au primit finanţare de la Fundaţia lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss". Banii vor fi folosiţi pentru dezvoltarea localităţilor. 

În satul Meşeni din raionul Rezina, locuiesc peste o mie de oameni. Singura sursă de apă potabilă este izvorul din localitate, care de mai mult timp se află într-o stare deplorabilă. Autorităţile promit să rezolve problema cu banii primiţi de la fundaţia "Edelweiss".

Un alt câştigător al proiectului este satul Mândâc din raionul Drochia. Cu susţinerea "Edelweiss", aici va fi instalată iluminare stradală.

În celelalte trei sate, Mileştii Mici din raionul Ialoveni, Sărata Galbenă din Hânceşti şi Văleni din Cahul, vor apărea terenuri de joacă moderne pentru copii şi vor fi cumpărate autobuze pentru grădiniţele locale.

De asemenea, vor fi organizate cercuri de interese, unde doritorii vor învăţa să țese covoare.

Vlad Plahotniuc i-a felicitat pe câştigătorii concursului, le-a mulţumit pentru participarea activă şi a promis că va sprijini şi în continuare asemenea proiecte.

Concursul proiectelor "Satul viitorului" a început pe 3 martie. În total, au fost depuse 42 de planuri de finanţare. Juriul a selectat cinci dintre ele, iar pentru realizarea lor fundaţia "Edelweiss" a alocat un milion de lei.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu