Un microbuz, reţinut la Cimişlia. Şoferul transporta marfă de proveniență DUBIOASĂ

Un microbuz în care se transporta circa trei tone de alcool fără acte de însoțire a fost reţinut de oamenii legii în apropierea localității Hîrtop, raionul Cimișlia.

Potrivit poliţiştilor, a fost stopat pentru verificări un "Mercedes" în care, potrivit informațiilor operative, se transportă alcool de calitate și proveniență dubioasă. Astfel, în urma controlului veficului, au fost depistate trei recipiente de masă plastică cu lichid incolor și miros specific de alcool.

Șoferul, în vârstă de 32 de ani, originar din Chișinău, nu a putut prezenta nici un certificat de calitate, conformitate sau acte de proveniență a băuturii.

Lotul a fost ridicat și depozitat pâna la elucidarea tuturor circumstanțelor și luarea unei decizii legale.

Suspectul riscă o amendă de până la 3.000 de lei şi confiscarea mărfii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu